VIDEO Marcel Ciolacu sună adunarea: PSD se pregătește de Congres, ca să îi predea puterea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-06-2020 19:38

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, în această săptămână, va avea întâlniri cu mai multe filiale ale partidului, după care va fi convocat un Comitet Executiv Naţional la care se va stabili data Congresului formaţiunii.

"Săptămâna aceasta mai am două întâlniri, împreună cu domnul Stănescu, una la Constanţa, cu Dobrogea şi cu sudul ţării, şi una la Craiova, cu Oltenia, sunt ferm convins că vom face un Comitet Executiv şi, împreună cu colegii mei, o să anunţăm data Congresului", a precizat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

Citește și: Parlamentul a decis! Educația sexuală a fost înlocuită cu ‘educație sanitară’. Cum se va preda în școli

Întrebat dacă Sorin Grindeanu va face parte din echipa sa, Ciolacu a răspuns: "Domnul Grindeanu a primit o invitaţie de a face parte din echipa PSD. Nu am primit răspuns. Presupun că o să îl primim la Congres".