Amenzi de peste 500.000 lei și 170 de tone de deşeuri metalice confiscate, după controalele de la Bolintin Vale

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 04-06-2020 10:16

Cantitatea de 170 de tone de deşeuri şi resturi metalice a fost confiscată, miercuri, de poliţişti şi comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, sprijiniţi de jandarmi, în urma verificărilor la mai multe societăţi din Bolintin Vale şi comunele limitrofe, care ca obiect de activitate colectarea şi valorificarea materialelor reciclabile.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 500.000 de lei şi a fost suspendată activitatea a două firme, a anunţat, joi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), potrivit agerpres.ro.

Citește și: Parlamentul a decis! Educația sexuală a fost înlocuită cu ‘educație sanitară’. Cum se va preda în școli

În timpul acţiunii care a vizat societăţi comerciale din Bolintin Vale şi comunele limitrofe au fost indisponibilizate trei mijloace de transport şi s-a propus suspendarea autorizaţiilor de mediu pentru încă două firme.

"Au fost verificate 21 de societăţi comerciale, fiind depistate 2 persoane fizice care colectau deşeuri neautorizat şi constatată o infracţiune ca urmare a încălcării OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului (poluarea prin evacuarea în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri ori substanţe periculoase). Au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 25.000 lei, fiind confiscată contravaloarea a 35.667 kg deşeuri metalice în sumă de 21.400 lei şi contravaloarea unor piese auto comercializate fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege în sumă de 8.580 lei", se arată în comunicatul IGPR.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 170.000 kg de deşeuri şi resturi metalice şi 240 kg anvelope uzate/deteriorate, potrivit sursei.

Citește și: OFICIAL - CCR explică decizia referitoare la alegerile locale. Cum a reuşit Guvernul să-şi conteste propria ordonanţă

"Ca urmare a controalelor efectuate, comisarii din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu au finalizat verificările la 16 societăţi comerciale, fiind aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 536.000 lei şi indisponibilizate în vederea confiscări 3 mijloace de transport. Totodată, aceştia au dispus suspendarea activităţii a 2 societăţi comerciale, fiind propusă suspendarea autorizaţiilor de mediu pentru alte două firme", se mai specifică în sursa menţionată.

Acţiunea a avut ca obiectiv stabilirea trasabilităţii deşeurilor reciclabile, existenţa documentelor de provenienţă şi de livrare a materialelor reciclabile, precum şi a sumelor de bani folosite în circuitul comercial.