Un bărbat din Călărași a fost reținut după ce a introdus în țară 2.500 de pastile de ecstasy

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-06-2020 13:19

Un bărbat din Călărași a fost reținut după ce a introdus în țară 2.500 de pastile de ecstasy. Le vindea cu 50 - 80 de lei/comprimat, potrivit Mediafax.

Conform DIICOT, în urmă cu aproximativ o lună, C.I. a introdus în țară 2.500 comprimate ecstasy pe care intenționa să le vândă la 50 - 80 de lei/comprimat.

Procurorii DIICOT Călărași și polițiștii l-au prins vineri în fragrant pe bărbat când avea la el 304 pastile destinate vânzării în județul Călărași.

Citește și: Ordin urgent al lui Marcel Vela! Se face lumină: ‘Nu are atribuții’

S-au făcut și 2 percheziții la locuința acestuia, în urma cărora au fost ridicate 717 pastile de ecstasy, 10.340 de euro și 4.280 de lire sterline, 585 de lei și un telefon mobil.

Bărbatul de 31 de ani a fost reținut și va fi prezentat sâmbătă Tribunalului Călărași cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.