Jucătorii echipei Olympique Lyon s-au reunit, luni, la centrul de antrenament de la Decines-Charpieu

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-06-2020 19:23

Jucătorii echipei Olympique Lyon s-au reunit, luni, la centrul de antrenament de la Decines-Charpieu, pentru a efectua testele de detectare a virusului Sars-CoV-2, informează lequipe.fr, potrivit news.ro.

De marţi, ei vor începe antrenamentel fizice în grupuri mici. Campionatul Franţei a fost oprit definitiv, dar OL mai are de jucat, la finalul lunii iulie şi începutul lunii august, finala Cupei Franţei, cu PSG, şi returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, cu Juventus, în depalsare. În tur, pe teren propriu, Lyon s-a impus cu 1-0.

Citește și: Sfânta Treime, zi importantă pentru toți credincioșii: tradiții și superstiții. Ce este interzis să faci în această zi

Atacanţii Memphis Depay şi Jeff Reine-Adelaide, accidentaţi grav la genunchi, la 15 decembrie, în meciul împotriva echipei Rennes şi supuşi unor intervenţii chirurgicale, au răspuns convocării, la fel şi ceilalţi jucători străini. Depay şi Reine-Adelaide ar trebui să fie apţi de joc la reluarea competiţiei.

Marţi, se va alătura echipei şi atacantul Tino Kadewere din Zimbabwe, transferat în ianuarie de Lyon pentru 12 milioane de euro şi lăsat până la finalul sezonului la Le Havre, sub formă de împrumut.