Un tribunal din Minneapolis a stabilit o cauțiune URIAȘĂ pentru polițistul care l-a ucis pe George Floyd

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 09-06-2020 01:00
Actualizat: 09-06-2020 07:23

Un tribunal din Minneapolis a stabilit la 1 milion de dolari cauţiunea în cazul fostului ofiţer de poliţie care l-a ţintuit la pământ pe George Floyd timp de aproape nouă minute, înainte de decesul acestuia, conform documentelor tribunalului citate luni de agenţiile internaţionale de presă, anunță AGERPRES.

Derek Chauvin (44 de ani) a acceptat condiţiile tribunalului, care includ să nu contacteze familia lui Floyd, să nu lucreze în sfera securităţii, să nu părăsească statul Minnesota şi să predea armele de foc.

Chauvin a compărut pentru scurt timp luni la tribunalul din Minneapolis, următoarea audiere fiind programată pentru 29 iunie.

Poliţistul alb este văzut într-o înregistrare cum îl ţine la pământ pe afro-americanul Floyd în timp ce acesta se plânge că nu poate să respire. Scena a declanşat ample proteste antirasiste şi împotriva violenţei poliţiei, în SUA şi pe plan mondial.