Breeveld, fotbalistul echipei CSM Poli Iaşi, spune că va fi greu cu meciuri din 3 în 3 zile

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 09-06-2020 17:51

Fotbalistul echipei CSM Poli Iaşi, Nicandro Breeveld, a declarat, marţi, într-un interviu publicat pe contul oficial de YouTube al clubului, că perioada următoare va fi una dificilă, cu meciuri programate din trei în trei zile, şi că pentru a rezista la acest ritm va fi nevoie de toţi jucătorii din lot.

"Va fi greu în perioada următoare cu meciuri din trei în trei zile. Cred că e la fel cum ai juca în acelaşi timp în campionat, cupă şi cupele europene. E clar că avem nevoie de toţi jucătorii din lot. E important să fim uniţi şi să ne batem pentru puncte la fiecare meci. Când vom intra pe teren ne vom gândi la suporterii noştri, care nu vor putea fi lângă noi. De aceea trebuie să facem totul pentru ca ei să fie fericiţi acasă", a spus mijlocaşul, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Klaus Iohannis, anunț oficial! Starea de alertă se prelungește! Se redeschid mall-urile, grădinițele private și piscinele .

"M-am pregătit cât am putut în perioada asta. A fost ciudat pentru că a trebuit să mă antrenez acasă. Însă după ce am stat două săptămâni în izolare am revenit şi pe gazon. Nu mai văzusem de mult mingea, iar acum e bine. Dar cred că mai greu a fost cu alergările de când am reluat antrenamentele. Poate că o să intru mai târziu la joc, dar asta e situaţia. Nimeni nu a greşit, aşa a fost să fie, trebuie să mergem mai departe. Mi-au lipsit colegii, suntem prieteni şi nu îi văzusem de mult", a adăugat Breeveld.

Ligia I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua începând cu 12 iunie.

Echipa CSM Poli Iaşi întâlneşte duminică, 14 iunie, de la ora 17:00, în deplasare, formaţia FC Viitorul, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a play-out-ului Ligii I.