Încă un nume important la umaniști. Fostul director SIE Cătălin Harnagea s-a înscris în PPU (social-liberal)

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 12-06-2020 12:50

Așa cum știripesurse.ro vă anunța în exclusivitate, PPU (social-liberal) a anunțat un nou nume important care s-a alăturat umaniștilor, fiind vorba despre Cătălin Harnagea.

Fostul director al Serviciului de Informații Externe (SIE) s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal),  anunțul oficial fiind făcut în urmă cu puțin timp.

Fost jurnalist în anii '90, Cătălin Harnagea a fost directorul SIE între 1997 și 2001, după ce anterior fusese consilierul președintelui Emil Constantinescu.

“Sunt convins de proiectul umaniștilor și de modul lor de a face politică. Avem aceleași principii, împărtășim aceeași viziune, asumăm că promovarea valorii umane este fundamentală. Consider că în acest moment este nevoie în politica românească de un suflu nou, de profesioniști capabili să construiască, să găsească soluții și din piatră seacă, nu să se vaite că alții nu și-au făcut treaba. Umaniștii serioși și competenti pot construi proiecte concrete esențiale pentru dezvoltarea României.”, a precizat noul membru al PPU (social-liberal).