Club câștigător de patru ori al Campionatului Germaniei este aproape de insolvență

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-06-2020 15:26

Clubul FC Kaiserslautern, de patru ori câştigător al campionatului Germaniei şi de două ori al Cupei Germaniei, este aproape de insolvenţă, informează publicaţia Kicker, citată de lequipe.fr, potrivit news.ro.

Gruparea clasată în prezent la mijlocul ligii a treia, ar avea o datorie de peste 20 de milioane de euro şi are şanse mici de a scăpa de insolvenţă. Criza generată de pandemia de coronavirus a accentuat problemele financiare ale clubului şi, până în prezent, nu a fost găsit niciun investitor care să salveze clubul.

Citește și: Descoperirea neregulilor de la PSD de către AEP a dus la reapariția 'misterioasă' a banilor în conturi - Declarația unui martor esențial al DNA la instanță

Şi în cazul în care creditorii ar fi gata să amâne datoriile timp de un an, acest lucru nu ar fi suficient, deoarece Kaiserslautern suferă pierderi de cinci milioane de euro în fiecare sezon.

Din fericire, intrarea în administrare specială nu va afecta deocamdată formaţia pe plan sportiv.

La această echipă, fondată în 1900, au jucat, în trecut, fotbalişti cunoscuţi, ca Youri Djorkaeff, Miroslav Klose, Michael Ballack sau Andreas Brehme.