FRF: Noi amendamente la normele FIFA privind statutul şi transferul jucătorilor

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-06-2020 20:40

După ce în 7 aprilie a publicat recomandările specifice contextului pandemic, FIFA a organizat 13 workshop-uri în urma cărora a identificat noi subiecte care necesită modificări normative, informează frf.ro, anunță news.ro.

Astfel, Biroul Comitetului FIFA a aprobat noi amendamente după cum urmează:

Citește și: Marcel Ciolacu continuă atacul la adresa Guvernului: Și-au bătut joc cu cinism de oameni

-pentru a evita orice dubii cu privire la jucătorii fără contract, jucătorilor le este permis să să fie înregistraţi de maximum 3 cluburi şi sunt eligibili să joace în partide oficiale pentru trei cluburi pe durata aceluiaşi sezon.

-pentu a furniza prioritate cluburilor în a finaliza sezonul 2019/2020 cu lotul iniţial, oferind flexibilitate şi permiţând dezvoltarea unui calendar fotbalistic, asociaţiilor care urmează un calendar toamnă-iarnă le este permis să înceapă prima perioadă de transferuri pentru sezonul 2020/2021 înaintea finalizării sezonului 2019/2020, în anumite condiţii.

Citește și: Traian Băsescu, despre relaxarea restricțiilor: Nu aş fi renunţat la starea de urgenţă până la 15 iulie

-pentru părţile implicate în litigii la FIFA, fiecare acţiune introdusă între 10 iunie 2020 şi 31 decembrie 2020, inclusiv, nu va implica vreun cost în avans şi nu va implica anumite costuri procedurale, iar pentru orice acţiune introdusă anterior datei de 10 iunie 2020 asupra căreia încă nu s-a decis, valoare maximă totală a costurilor procedurale va fi echivalentă oricăror costuri plătite în avans.