Avertizare imediată emisă de ANM: E cod portocaliu de vreme rea în 3 județe

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 16-06-2020 09:36

E alertă meteo în România.  Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale care vizează trei județe ale țării, conform Mediafax.

Citește și: Traian Băsescu, despre relaxarea restricțiilor: Nu aş fi renunţat la starea de urgenţă până la 15 iulie

Până la ora 10.45, sunt sub cod portocaliu localități din județele Olt, Dolj și Mehedinţi.

Aici, ANM anunță averse torențiale care vor cumula 35...40 l/mp.

De altfel, meteorologii au anunțat până joi o alertă cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în toată țara. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.