Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în vizită la Londra: Pe agendă, discuţii despre criza pandemiei şi Brexit

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 18-06-2020 17:23

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, efectuează o vizită la Londra, pentru o întrevedere cu premierul britanic, Boris Johnson, pe tema crizei coronavirusului şi a viitoarelor relaţii post-Brexit dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, informează agenţia de presă Reuters, anunță MEDIAFAX.

"Preşedintele Macron vizitează Londra pentru a marca un eveniment important în istoria comună a celor două ţări şi pentru a comemora sacrificiile din Al II-lea Război Mondial", a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului Marii Britanii.

Citește și: VIDEO Scandal între PNL și USR! Replici de mahala: ‘Sunteți un ageamiu și un manipulator, care nu ați înțeles nimic. Nu fiți ipocriți și nu mințiți oamenii’

"Este şi o oportunitate pentru premier şi preşedinte să discute o serie de alte probleme; mă aştept să discute despre eforturile mondiale contra coronavirusului şi despre viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană", a precizat reprezentantul Downing Street.

Guvernul Germaniei îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene să elaboreze planuri de urgenţă pentru eventualitatea încheierii tranziţiei post-Brexit fără niciun acord. Guvernul Boris Johnson a transmis, vineri, Uniunii Europene că nu vrea prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit, amplificând riscurile unui blocaj în relaţiile bilaterale după 1 ianuarie 2021. Ulterior, Boris Johnson a sugerat că s-ar putea ajunge la un acord în luna iulie.