Florin Cîțu a spart banca, anunță BNR: A mai luat 1,2 miliarde de lei de la bănci

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 18-06-2020 23:56
Actualizat: 19-06-2020 07:32

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 1,152 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Astfel, Finanţele au atras 339,5 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitate la 135 de luni, la un randament mediu de 4,22%, şi 813 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont pe 12 luni, la un randament de 2,96%.

Citește și: VIDEO Scandal între PNL și USR! Replici de mahala: ‘Sunteți un ageamiu și un manipulator, care nu ați înțeles nimic. Nu fiți ipocriți și nu mințiți oamenii’

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna iunie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,5 miliarde de lei, din care 1,1 miliarde de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discount şi 3,4 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 510 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Citește și: Iohannis, reacție despre prelungirea stării de alertă: ‘Este o abordare și utilă și corectă și de bun simț’ .