O eclipsă de soare va fi vizibilă, astăzi, în România

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 21-06-2020 08:06
Actualizat: 21-06-2020 08:11

Duminică, 21 iunie, are loc o eclipsă de Soare care va putea fi observată doar în faza ei parţială, mai ales în sud-estul ţării. Eclipsa începe în jurul orei 8.10 şi atinge punctul maxim la 8.30.

Citește și: Rareș Bogdan: Jigodia lui Orban îl atacă pe Klaus Iohannis! Vor primi exact ce merită

Duminică dimineaţa românii vor putea fi martorii unei eclipse de Soare, dar numai în faza ei parţială, anunţă Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Eclipsa va începe în jurul orei 8.10, atingând maximul 20 de minute mai târziu. Eclipsa se termină la ora 9.00, informează Mediafax.

Pentru ţara noastră, aceasta este o durată medie, de aproximativ 45 de minute.

Gradul în care Soarele va fi acoperit de către Lună va fi diferit în funcţie de locul din care este observat fenomenul, fiind mai mare în sud-estul ţării şi mai scăzut în nord-vest. Cel mai intens grad este prevăzut pentru Constanţa (6,4%), Brăila (4,8%), Galaţi (4,6%) şi Bucureşti (4,6%).

Din cauza condiţiilor şi a slabei acoperiri, ar putea fi destul de dificil să vedem de acasă evenimentul astronomic.