Se strâng forțe în teritoriu pentru alegerile locale - USR, invitație pentru un partid: 'Vrem să vină și ei lângă noi'

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-06-2020 01:10
Actualizat: 22-06-2020 07:23

Liderii ieşeni ai USR invită partidul Împreună Pentru Moldova (IPM) să se alăture Alianţei USR-PLUS, astfel încât cele două grupări politice să prezinte candidaţi unici la primăria Iaşi şi la şefia Consiliului Judeţean.

Deputatul Marius Bodea, candidatul Alianţei USR-PLUS la şefia Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat. duminică, într-o conferinţă de presă, că invită IPM, partid fondat de una dintre asociaţiile care militează pentru construcţia autostrăzilor din Moldova, să se alăture USR-PLUS, astfel încât cele două formaţiuni să aibă candidaţi unici la alegerile locale.

“Trebuie să vină alături de Alianţa USR-PLUS şi partidul Împreună Pentru Iaşi, dar şi societatea civilă, pentru ca tabloul să fie complet. M-am alăturat USR-PLUS după ce am plecat din PNL, întrucât nu am fost de acord cu venirea lui Chirica la liberali. N-a fost uşor, iar formula cu mine la USR-PLUS s-a născut lăsând la o parte orgolii, ambiţii şi asperităţi. Este o mare aşteptare a ieşenilor pentru a vedea opoziţia unită“, a spus Marius Bodea, conform news.ro.

Se dau BANI! Cine poate primi sute de euro de la stat și în ce condiții

La rândul său, liderul USR, deputatul Cosette Chichirău, a afirmat că USR, PLUS şi o parte din PNL s-au unit la Iaşi, însă este nevoie şi de partidul Împreună pentru Moldova.

“Vrem să vină şi ei lângă noi. Chirica a ajuns între timp la PNL, este obligatoriu să facem front comun“, a afirmat deputatul Cosette Chichirău, candidatul USR-PLUS la primăria Iaşi.

Întrebat cum comentează propunerea liderilor Alianţei USR-PLUS, Cătălin Urtoi, unul dintre fondatorii IPM, a declarat pentru News.ro că au existat unele discuţii pentru o formulă comună, el precizând că negocierile finale se vor desfăşura săptămâna viitoare.

“Nu spunem nici nu, dar nici da. Vom avea o întâlnire la noi la partid, unde vom discuta deschis această propunere, apoi vom avea o ultimă întâlnire cu cei de la USR-PLUS. Până la 1 iulie vom da un răspuns clar“, a afirmat Cărălin Urtoi, reprezentant al partidului Împreună Pentru Moldova.