Final de epocă în PNL: au picat celebrii 'sforari ai Cooperativelor'

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 22-06-2020 13:37
Actualizat: 22-06-2020 23:16

În cadrul Biroului Executiv al PNL am asistat la un final de epocă în partid. Doi dintre cei mai vechi și mai cunoscuți oameni din PNL, Marian Petrache și Teodor Atanasiu, au pierdut la votul partidului, semn că nu mai pot organiza Cooperativele de altă dată.

Citește și: RĂSTURNARE de situație: Administrația Spitalelor București arată numărul real al bolvanilor de coronavirus

În BEX-ul PNL, Petrache și Atanasiu au candidat pentru a obține sprijinul partidului pentru numiri la ASF și ANRE. Cei doi au pierdut la diferențe mari de vot în favoarea Claudiei Boghicevici și a lui Mircea Man.

Pentru activul PNL, semnalul este unul extrem de important. Până nu de mult, Petrache și Atanasiu erau doi dintre puternicii din interiorul PNL, iar la Congresele partidului au organizat celebrele Cooperative, care au dat ultimii președinți aleși ai liberalilor.

De altfel, la finalul acestei ședințe, Marian Petrache a spus zâmbind: ”Vor să mă scoată de tot din politică”, aluzie la faptul că nu este susținut de partid nici pentru a candida la șefia CJ Ilfov.