VIDEO Japonezii au creat cel mai puternic computer din lume, iar americanii de la IBM au fost detronați

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 22-06-2020 19:45
Actualizat: 22-06-2020 20:57

Un supercomputer japonez, construit cu tehnologie Arm Ltd, furnizor de procesoare pentru smartphone-uri, a ocupat primul loc în topul celor mai puternice sisteme din lume, depășind sistemele ce folosesc procesoare International Business Machines Corp, relatează Reuters.

Supercomputerul Fugaku, un sistem dezvoltat în comun de institutul japonez de cercetare RIKEN și compania Fujitsu Ltd din Kobe, Japonia, a ocupat primul loc în TOP500, o listă a celor mai puternice computere din lume, publicată de două ori pe an, scrie mediafax.ro.

Citește și: VIDEO! Tânăr bătut și încătușat de polițiști live pe Facebook: ‘Trebuie să purtați mască de protecție și mănuși’

Sistemul clasat pe primul loc în noiembrie 2019 este cel de la Oak Ridge National Laboratory din Statele Unite, cu procesoare IBM. Procesoarele IBM și Intel Corp au dominat top 10, cu excepția unui sistem de la Centrul Național de Supercomputare din Wuxi, China, ce folosește procesoare de concepție chineză.

Guvernele folosesc supercomputere pentru a simula explozii nucleare. De asemenea, sunt utilizate pentru modelarea sistemelor climatice și pentru cercetări în biotehnologie. Supercomputerul Fugaku va fi utilizat în astfel de cercetări ca parte a programului tehnologic Japan’s Society 5.0.

Citește și: Rareș Bogdan dezvăluie varianta PNL pentru funcția de Avocat al Poporului: Nu e Ana Birchall .