Agentul jucătorului de tenis Grigor Dimitrov spune că au fost comise 'erori' în timpul turneului Adria Tour

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 23-06-2020 18:30

Gheorghi Stoimenov, agentul jucătorului bulgar de tenis Grigor Dimitrov, depistat pozitiv la Covid-19 după participarea la turneul Adria Tour, spune că au fost comise ''erori'' pe parcursul desfăşurării competiţiei organizate de nr. 1 mondial, Novak Djokovic, scrie EFE.

''S-au făcut greşeli pe parcurs, nu a existat o disciplină riguroasă. Grigor este foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat'', a spus Stoimenov, care a dat asigurări că majoritatea persoanelor care au intrat în contact ulterior cu tenismanul au rezultate negative la Covid-19, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Cutremur pe piața din România! DNA intră tare și destructurează caracatița anunțată de Nelu Tătaru

Pe de altă parte, el a menţionat că Dimitrov (19 ATP) se recuperează la Monaco, unde locuieşte.

''Ieri nu a mai avut simptome. Se simţea obosit şi a avut febră cu o zi înaintea meciurilor. După ce a jucat dimineaţa, trebuia să joace un alt meci după-amiază dar nu a mai putut. Atunci a decis să revină la Monaco pentru a fi consultat de medici. Se ştie, apoi a fost depistat pozitiv la coronavirus'', a arătat Stoimenov.

Agentul bulgarului nu a dorit să speculeze pe marginea modului în care a apărut coronavirusul în cadrul turneului.

Până în prezent, coronavirusul a fost detectat la şase participanţi. Djokovic a anunţat marţi că a fost testat pozitiv, el fiind ultimul nume pe o listă pe care mai sunt Dimitrov, croatul Borna Coric, sârbul Viktor Troicki, doi antrenori, unul al lui Novak Djokovic, Marko Paniki, şi cel al lui Dimitrov, Kristijan Groh.

Citește și: EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii

Djokovic a indicat că şi soţia lui a fost testată pozitiv pentru Covid-19, în timp ce în cazul copiilor, rezultatele au fost negative.

De asemenea, soţia lui Troicki, care este însărcinată, a fost infectată cu noul coronavirus.

Djokovic a refuzat să facă testul în oraşul croat Zadar, el fiind ţinta unor critici virulente care au considerat atitudinea sa drept lipsă de responsabilitate în contextul pandemiei.

După cum a raportat mass-media, nici în prima şi nici în cea de-a doua etapă a turneului Adria Tour nu au fost respectate măsurile preventive împotriva coronavirusului, respectiv purtarea măştilor şi distanţarea fizică.

Citește și: Un preot demască ‘o campanie mizerabilă, pe bani europeni’: ‘Pozele sunt furate’

Mai mult, presa croată a relatat că jucătorii au participat şi la petreceri, la şedinţe foto, la întâlniri cu fanii, fără niciun fel de protecţie anticoronavirus.

ATP a dat publicităţii un comunicat luni, după ce Dimitrov, Coric şi Troicki au anunţat că au fost testaţi pozitiv la Covid-19 în urma participării la Adria Tour.

Responsabilii circuitului masculin de tenis au precizat că vor "continua să îndemne la respectarea strictă a recomandărilor privind distanţarea socială, precum şi a celor de sănătate şi siguranţă, pentru combaterea răspândirii virusului".

Evenimente demonstrative de tenis au fost organizate în diferite părţi ale lumii, în special în Europa, în timp ce turneele ATP şi WTA au fost suspendate în martie, din cauza pandemiei.

Autorităţile din Zadar au precizat că, din cele 82 de teste efectuate luni, după turneul derulat în weekend, a fost descoperit un singur caz pozitiv, un copil în vârstă de cinci ani, infectat se pare de un membru al familiei care a asistat la meciurile de tenis, potrivit agenţiei Hina.