ALERTĂ meteo: Cod PORTOCALIU de vremea rea în 31 de județe

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 24-06-2020 10:08

Alertă meteo emisă în urmă cu puțin timp de ANM. Trei sferturi din țară se află din nou sub avertizare de cod portocaliu.  31 de județe ale țării au intrat la ora 10.00, total sau parțial, sub avertizare cod portocaliu de vreme rea. Avertizarea expiră joi la ora 3.00.

Potrivit ANM, în intervalul miercuri ora 10.00 - joi ora 3.00 vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantitități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp, conform Mediafax.

Citește și: SHOW pe șosea - Soțul Biancăi Drăgușanu a fost SĂLTAT de Poliție și dus cu forța în carantină

Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice.

Sub cod portocaliu de vremea rea se află județele Suceava, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași, iar parțial județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Bihor și Caraș Severin.

În cazul județelor Sălaj, Cluj, Arad, Ilfov și Giurgiu, avertizarea este de cod galben.