Presati de scorul electoral destul de mic, care le da emotii in privinta clasamentului la alegerile din 25 mai, liberalii au fortat ruperea aliantei, in incercare de a recupera electorat sau de a-l atrage pe cel nehotarat.
Daca PSD a preluat o mare parte dintre cei care votasera PP-DD, PNL nu poate accesa decat voturi din zona de dreapta (a celor care ar vota cu liberalii, dar nu in alianta cu “socialistii”).
Strategia aceasta poate fi benefica pentru partid, pe termen scurt, dar probabil se va dovedi necastigatoare cand se va da votul la prezidentiale.
Daca Antonescu va fi asimilat de catre opinia publica drept un continuator al lui Basescu, sansele lui scad dramatic. Din pacate, el insusi da o mana de ajutor acestei perceptii, preluand de la actualul presedinte mai intai lipsa de predictibilitate, temele, apoi stilul agresiv/amenintator.
Pe langa lupta electorala intre stanga si dreapta, la prezidentiale se va da batalia intre cei pro si cei anti-Basescu (si intreg sistemul construit de catre el). Votul de la referendum nu lasa loc de dubii asupra ponderii electoratului anti-Basescu.
In conditiile ruperii USL, PSD (USD) va fi obligat sa-si desemneze propriul candidat.
Un scenariu care circula de mult pe piata politica il desemneaza pe Tariceanu ca fiind unul dintre posibilii candidati, existand si varianta B - ca o parte din PNL, nemultumita de actiunile lui Crin Antonescu si de iesirea de la guvernare, sa i se alature/sa se alature USD.
Fezabila sau nu, teoretic varianta Tariceanu ar avea avantajul ca atrage nu doar voturile USD, ci si pe ale celor de dreapta, ca ar promova un tip de personaj opus stilului Basescu si mai nou al lui Crin si ca ar demonta argumentul ca PSD “a dat afara” PNL-ul pentru ca dorea un candidat din randul propriului partid.
Evident, acesta este doar una dintre multele ipoteze de lucru, dar merita enuntata.