Parlamentul se va reuni, marți, în şedinţă comună pentru numirea unor membri la CNCD şi la Curtea de Conturi

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 24-06-2020 21:07

Parlamentul se va reuni, marţea viitoare, de la ora 14,00, în şedinţă comună pentru numirea unor membri la Curtea de Conturi şi în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Decizia a fost luată miercuri de Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Cozmin Gușă prezintă ‘cifrele groazei’! ‘Nu sunt cele despre infectații cu coronavirus’

Audierile candidaţilor pentru cele două instituţii vor avea loc luni în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

La Curtea de Conturi vor fi numiţi un vicepreşedinte - Autoritatea de Audit - şi cinci membri.

Citește și: Veste mare! Anumiți români vor avea parte de beneficii uriașe

Pentru cele şapte locuri vacante din Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (şase mandate complete de membru în Colegiul Director al CNCD şi un rest de mandat până în 2023) 26 de persoane şi-au depus candidatura, la Parlament.

Mandatele complete sunt de cinci ani.

Pe ordinea de zi a şedinţei comune ar urma să se regăsească şi Strategia naţională de apărare a ţării.