PREMIERĂ în Japonia: Testează un vaccin genetic împotriva COVID-19

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 25-06-2020 20:36
Actualizat: 25-06-2020 23:22

Compania farmaceutică niponă Agnes a anunţat joi că va începe să testeze săptămâna viitoare pe oameni un potenţial vaccin genetic împotriva COVID-19, cu scopul de a-l putea produce la scară mare în 2021, relatează EFE, citat de agerpres.ro.

Compania farmaceutică va demara testele clinice după ce a obţinut aprobarea unui grup de experţi de la Spitalul Universitar din Osaka (vestul Japoniei), care colaborează la acest proiect şi după ce produsul a fost testat cu succes pe şoareci, se arată într-un comunicat.

Citește și: Alexandru Rafila, adevărul despre manipularea testărilor! Există această posibilitate?

Vaccinul, primul adresat COVID-19 care va fi testat pe oameni în Japonia, conţine ADN modificat pentru a codifica proteinele noului coronavirus, în faţa cărora sistemul imunitar al pacientului va răspunde generând anticorpi împotriva acestui patogen.

Vaccinul va fi injectat unui grup de 30 de lucrători sanitari de la Spitalul Universitar din Osaka începând de marţea viitoare, iar din octombrie testele vor fi extinse la alte sute de persoane pentru a-i analiza eficacitatea şi efectele secundare, potrivit companiei.

Citește și: El este noul director interimar al Unifarm! A picat examenul cu 5,50

În cazul în care testele avansează în mod pozitiv, Agnes speră să obţină autorizaţia pentru a putea produce şi distribui vaccinul la nivel naţional începând cu luna martie sau aprilie a anul viitor.

Este vorba de primul vaccin care ajunge în faza de teste clinice în Japonia, în timp ce la nivel global există peste zece potenţiale vaccinuri de acest tip, care au început deja să fie testate pe oameni.

Citește și: Alexandru Rafila, adevărul despre manipularea testărilor! Există această posibilitate? .