Se prăbușesc celebrele afaceri cu flori din Olanda: 35% din industria mondială este în pericol

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 26-06-2020 18:31

În total, 35% din exporturile mondiale de flori şi plante, în valoare de 6,2 miliarde euro pe an, treceau în mod normal prin Olanda, provenind în principal de la cultivatorii olandezi, dar şi de la cei din Africa şi America Latină.

Pandemia de coronavirus (COVID-19) a redus semnificativ exporturile Olandei de flori, acestea fiind printre cele mai cunoscute produse şi importante produse de export ale ţării, a anunţat Oficiul de Statistică, transmite DPA.

Citește și: Surse: Tensiuni în Guvern între 'epidemiologi' și miniștri .

Exporturile olandeze de flori tăiate s-au redus cu 35% în aprilie, faţă de perioada similară din 2019, în timp ce exporturile de bulbi de flori au înregistrat un declin de 18%, arată datele oficiale. Oficialii de la Royal FloraHolland, cea mai mare firmă de licitaţii cu flori din lume, au anunţat recent că se aşteaptă la pierderi masive în acest an, ca urmare a pandemiei.

Mai mulţi cultivatori de lalele din Olanda au început să ia măsuri pentru a scăpa de stocurile excedentare, organizând vânzări de tip drive-by la preţuri reduse sau ocupându-se să trimită florile la spitale pentru a-i încuraja pe pacienţi şi lucrătorii din sectorul medical. Însă acestea sunt soluţii locale şi 85% din florile olandeze, în special lalele, sunt exportate.

Organizaţia Angajatorilor din Agricultură şi Horticultură din Olanda (LTO) estima recent că pagubele pentru întregul sector agricol al ţării se vor ridica la cinci miliarde de euro şi i-a sfătuit pe fermieri, inclusiv cultivatorii de flori, să păstreze chitanţele şi să filmeze atunci când recoltele lor ajung la gunoi.