Palatul Victoria va fi iluminat, vineri, începând cu ora 21.00, în culorile Tricolorului

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 26-06-2020 18:15

Clădirea Palatului Victoria va fi iluminată vineri seara, începând cu ora 21,00, în culorile drapelului naţional.

Pe 26 iunie, în România este sărbătorită Ziua Drapelului Naţional, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Dialog spumos între avocata lui Liviu Dragnea și Marian Ceaușescu: ‘Nu fugiți!’, ‘Eu nu fug, plec!’

Cu acest prilej, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară au avut loc ceremonii publice de înălţare a Drapelului.

Într-un mesaj transmis cu această ocazie, premierul Ludovic Orban a subliniat că Tricolorul reprezintă istoria noastră şi întregul popor, cu oameni care ne-au dat de atâtea ori prilejul să ne mândrim că suntem români.