Lucrările pentru alte două tronsoane ale drumului expres Craiova-Piteși, în linie dreaptă! Ministrul Bode: 'A fost desemnat câștigătorul licitației'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 30-06-2020 17:55
Actualizat: 30-06-2020 19:14

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a spus, marți, prezent pe șantierul drumului expres Craiova - Pitești, că lucrările pentru tronsoanele 3 și 4 au intrat în linie dreaptă, după ce a fost desemenat câștigătorul licitației pentru cele două segmente de drum.

„Dacă tronsonul 1 si tronsul 2 sunt în execuție, așa cum am prezentat, de azi (marți - n.red.) pot să spun că și tronsonul 3 și tronsonul 4 au intrat în linie dreaptă. Asta înseamnă că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru tronsoanele 3 și 4. (Colegii mei - n.red.) au finalizat raportul procedurii pentru tronsonul 4 astăzi (amrți - n.red.). Tronsonul 3 (costă n.red.) 670 de milioane de lei plus TVA, 12 luni proiectare, 24 de luni executție, iar tronsonul 4 (costă - n.red.) 617 milioane de lei, tot așa 12 luni proiectare, 24 de luni execuție, același antreprenor care execută și tronsonul 2. Este un antreprenor serios. Dacă nu vom avea nicio contestație, în a doua parte a lunii iulie vom semna contractul de execuție pentru tronsoanele 3 și 4”, a spus Bode, aflat în vizită pe șantierul menționat.

El a adăugat că în acest vor fi plătite toate deconturile existente pentru șantierele deschise, respectiv cei 164 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres.

„6,4 miliarde de lei avem alocați prin titlul 58 Fonduri europene nerambursabile. Așadar, în acest an, toate șantierele care sunt deschise, 164 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, tot ceea ce se aduce la decontare se plătește”, a subliniat ministrul Transpoturilor.

Orban anunță suma uriașă pe care România o poate deconta de la UE pentru măsurile luate în lupta cu COVID-19: 'Sunt depuse peste 20 de cereri de finanțare'

Pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești a fost prezent și premierul Ludovic Orban.

„Suntem prezenți pe tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Pitești, la cel mai lung pod, care măsoară 1,7 kilometri. Este o lucrare de artă extrem de dificil de realizat, care este în curs de edificare și va asigura traversarea râului Olt în condițiile cele mai bune. Drumul expres Craiova- Pitești este un proiect fundamental. Am semnat, în 2008, cânt eram ministru al Transporturilor, Memorandumul de înțelegere cu Ford, în care Guvernul s-a angajat să realizeze acest proiect de investiții, 12 ani de zile, în care cea mai mare parte la putere a fost PSD, acest proiecte a fost ignorat. (...) Va fi finalizat, sunt convins, mai repede decât termenul stabilit în contract”, a spus Orban.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, drumul expres Craiova-Piteși ar urma să fie finalizat în 2023 și va avea 121 de kiloemtri, 10 intersecții rutiere, 75 de poduri și pasaje, 25 de intersecții, 15 poduri/pasaje la noduri rutiere/ drumuri de legătură, 8,85 drumuri de legătură.

Valoarea totală a proiectului este de peste 5,5 miliarde de lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională, 25% contribuția proprie.