Tăriceanu, acuzaţii grave la adresa lui Orban: Manevră pentru mascarea unei licitaţii cu dedicaţie

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 30-06-2020 20:35
Actualizat: 30-06-2020 22:19

Călin Popescu Tăriceanu suspectează că liberalii au pus la care un plan pentru a masca faptul că licitaţia pentru măştile de protecţie care urmează să fie oferite gratuit persoanelor vulnerabile ar fi fost făcută cu dedicaţie. Astfel, liderul ALDE susţine că inclusiv contestarea licitaţie este parte din acest plan.

"Surprize – surprize cu măștile pentru persoanele vulnerabile!

La modul cum se mișcă Guvernul Orban, măștile promise încă din luna mai vor ajunge la românii care au nevoie de ele după ce trece și starea de alertă, după ce trece și pandemia, dar, cel mai probabil, în timp pentru campania electorală!

Nici nu s-a terminat bine licitația măștilor pentru persoanele vulnerabile că ea s-a și blocat! L-am văzut cu toții pe Ludovic Orban care tuna și fulgera împotriva celor care au contestat licitația, o licitație care mirosea a aranjament încă de la început.

Cunoscându-l pe Orban și cât de șmecher îi place să se dea, eu citesc în altă cheie contestația. Scopul acestei contestații este de a da timp companiei care a câștigat licitația să aducă cele 115 milioane de măști și să se încadreze în niște termene contractuale pe care altfel nu le-ar fi putut respecta. Între două opțiuni, ambele rele - ori firma care a câștigat licitația avea deja milioanele de măști în România și atunci licitația miroase a aranjament cu Guvernul, ori nu le are în țară și nu are nici o șansă să le aducă în 7 zile, conform contractului - Ludovic a recurs la o metodă ingenioasă: se contestă licitația pentru a da timp companiei prietene să le aducă în țară. Până și contestația licitației dubioase miroase de la o poștă. De ce? Tot presa ne ajută: doamna care deține firma care a contestat licitația „făcuse parte din desantul PD-L adus de Monica Ridzi în minister în anul 2009”. Coincidență sau nu că tocmai o persoană care are legătura cu fostul PDL, actualul PNL, contestă licitația?

Toată lumea câștigă, mai puțin românii care vor mai avea de așteptat până când măștile vor ajunge la ei... dacă vor mai ajunge", scrie Tăriceanu pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban consideră că nu este întemeiată contestaţia privind licitaţia pentru achiziţia de măşti pentru persoanele vulnerabile, solicitând Comitetului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) să soluţioneze această speţă rapid.

"Solicit Comitetului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să soluţioneze cu celeritate, să nu aştepte cele 20 de zile şi să acorde o prioritate absolută soluţionării acestei contestaţii. Din punctul meu de vedere, contestaţia nu este întemeiată, măştile au fost achiziţionate în funcţie de preţ - un preţ de 0,68 de lei - iar al doilea criteriu a fost termenul de livrare - termenul de livrare convenit a fost de şapte zile. Compania care contestă nu şi-a arătat capacitatea de a livra în cadrul termenului care a fost stabilit în documentaţia pentru licitaţie. Mi se pare o contestaţie care să ne pună beţe în roate. Solicit CNSC să soluţioneze rapid această contestaţie", a declarat premierul după o vizită la Uzina ALRO Slatina.