Un copil a fost salvat de la înec de un pompier care a înotat până în locul în care băiatul rămăsese agățat de o piatră

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 30-06-2020 23:23

Un copil a fost salvat, marți, de la înec de un pompier care a înotat până în locul în care băiatul rămăsese agățat de o piatră. Acesta se afla la scăldat în Crișul Alb, în localitatea Buteni, județul Arad, împreună cu doi prieteni și a fost luat de curentul puternic și dus într-o zonă cu apă mare, anunță MEDIAFAX.

Potrivit ISU Arad, trei copii cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani erau la scăldat în râul Crișul Alb în localitatea Buteni.

Citește și: Ludovic Orban, despre măsurile de relaxare: Evoluţia numărului de cazuri ne-a şi determinat să amânăm alte măsuri de relaxare

Unul dintre ei a fost luat de curentul puternic și a fost purtat într o zonă cu apă adâncă. Băiatul a reușit să se agațe de o piatră și să se urce pe ea, iar ceilalți doi copii au rămas pe o insuliță și au sunat la 112.

Pompierii din Sebiș au ajuns la fața locului într-un timp record.

„Din fericire, în momentul sosirii echipajelor de intervenție copilul, deși la limita puterilor, era încă la suprafață. Fără să mai lanseze barca la apă, unul dintre salvatori a înotat până la copil, l-a echipat cu vestă de salvare și l-a adus până pe insuliță, unde a fost preluat de paramedicii SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Arad.

După evaluare, copilul aflat în stare de hipotermie, a fost transportat la spitalul din Sebiș.