Tânăr cu afecțiuni psihice din Vaslui, legat cu lanțul de un copac de tatăl vitreg

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 02-07-2020 08:22

Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au decis arestarea preventivă a unui bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Cozmeşti, acuzat că şi-a legat fiul vitreg de 28 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice, cu lanţul de un copac din curtea locuinţei, potrivit Agerpres.

Iniţial, mama tânărului le-a declarat anchetatorilor că ea şi-a legat copilul de copac, deoarece acesta obişnuia să se dezbrace şi să iasă din curtea casei şi nu mai ştia să se întoarcă la domiciliu.

"Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Cozmeşti, a fost arestat preventiv, cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii stabilind că acesta şi-a imobilizat fiul vitreg, legându-l cu un lanţ metalic de un copac aflat curtea locuinţei. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de privare de libertate în mod ilegal, ancheta fiind continuată, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Economistul Mircea Coșea, despre planul de relansare economică al PNL: E ca o carte de telefon

Cazul tânărului a fost semnalat de asistentul social din comuna Cozmeşti, care a observat că tânărul cu dizabilităţi este singur în curte şi a fost legat de copac şi a chemat reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Ambulanţei. Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au afirmat că în cazul acestui tânăr primăria din localitate a făcut o solicitare pentru instituţionalizare, deoarece mama era depăşită de situaţie şi nu se putea ocupa în mod corespunzător de îngrijirea lui, dar la momentul respectiv nu a fost găsit niciun loc disponibil în centrele pentru persoane cu dizabilităţi. Potrivit acestora, când a fost identificat un astfel de loc, către primărie au fost comunicate documentele necesare în vederea întocmirii dosarului, dar dosarul nu a mai fost depus, deoarece mama tânărului, care este asistent personal pentru fiul său, ar fi refuzat.

Specialiştii din cadrul DGASPC Vaslui efectuează propria evaluare în acest caz, urmând să stabilească măsurile necesare.