Klaus Iohannis a dat undă verde - Ce lege importantă a fost promulgată

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-07-2020 13:10
Actualizat: 03-07-2020 13:14

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 3 iulie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 126/01.04.2020).

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară constând în dispozitive şi acces la internet pentru accesarea Bibliotecii Şcolare Virtuale, Platformei şcolare de e-learning şi a altor platforme educaţionale agreate", prevede legea. De asemenea, actul normativ stipulează că MEC asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic şi fiecărui elev un dispozitiv laptop sau tabletă, conectat la internet pentru a putea participa la activităţile de e-learning.