Surpriză în Târgu Jiu - Viceprimarul Adrian Tudor a demisionat din PSD

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 03-07-2020 13:49

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, care ocupa funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei municipale a PSD, a demisionat, vineri, din partid, potrivit Agerpres.

Potrivit demisiei, acesta acuză "acţiunea concertată a actualei conduceri a partidului, de eliminare sau marginalizare a social-democraţilor respectaţi şi promovarea în partid şi în poziţii de putere, pe criterii ce ţin de interesul privat, nu de cel public, a unor foşti membri şi lideri ai PDL Gorj".

Citește și: Microfoanele și camerele anchetatorilor ar fi fost descoperite de pretinșii delapidatori de pe Otopeni - S-a intervenit de urgență pentru extragerea lor

"Ţinând cont de încălcările repetate ale Statutului PSD şi nesocotirea flagrantă a valorilor şi principiilor social-democraţiei de către actuala conducere a organizaţiei judeţene şi constatând eliminarea dezbaterii politice interne şi a competiţiei corecte în interiorul partidului care să fie 'arbitrată' exclusiv de către membrii noştri, prin vot democratic, (...) îmi depun, fără regrete, demisia din PSD", a scris, conform documentului, Adrian Tudor.

Adrian Tudor şi-a manifestat, anterior, dorinţa de a candida din partea PSD pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu, dar candidatul ales de conducerea organizaţiei judeţene a fost fostul prefectul al judeţului, Ciprian Florescu.