Atacantul ceh Milan Baros şi-a anunţat retragerea din activitate

Autor: George Traicu
Publicat: 03-07-2020 18:20

Cehul Milan Baros, fost atacant al echipelor Liverpool şi Lyon şi cel mai bun marcator de la Euro-2004, şi-a anunţat, vineri, retragerea din activitatea sportivă. Jucătorul are 38 de ani potrivit news.ro.

“Creierul ar fi vrut să mai joc, dar corpul spune nu”, a afirmat Baros, care are deseori probleme la tendonul lui Ahile.

Milan Baros a precizat, pentru site-ul clubului Banik Ostrava, că are de mai mult timp probleme de sănătate. “Corpul nu mai funţionează ca înainte şi cum aş avea nevoie”, a adăugat el.

Baros a făcut parte din naţionala Cehiei în perioada 2001-2012 (93 de meciuri, 41 de goluri).

El a jucat de-a lungul carierei la echipele Banik Ostrava, Liverpool, Aston Villa, Olympique Lyon, Portsmomuth, Galatasaray, Antalyaspor, Mlada Boleslav şi Slovan Liberec. Ultima dată, el a fost legitimat la Banik Ostrava.

Milan Baros are în palmares Liga Campionilor câştigată în 2005 cu Liverpool, dar şi titlurile naţionale obţinute cu Lyon (2007, 2008) şi cu Galatasaray (2012).