Revenire pe piața imobiliară: Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au revenit pe plus

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 04-07-2020 16:33

Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Ca­pitală au crescut la nivelul lunii iunie, faţă de mai la 97.900 de euro, fiind în medie cu 1.400 de euro sub cele de luna anterioară, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară SVN România.

Acesta este şi cel mai ridicat nivel atins de piaţa locală în acest an. Mai mult, în comparaţie cu iunie 2019 creşterea este de 4,3% sau 4.000 de euro.

„Luna iunie a marcat revenirea pe piaţă a unui număr mare de proprietăţi şi proprietari, volumul ofertei revenind la valori similare cu cele anterioare stării de urgenţă. Comparativ cu iunie-iulie 2019, suntem la aproximativ 90% din anunţurile de acum un an, când primăvara a fost de asemenea marcată de o puternică stare de incertitudine şi anxietate socială, iar vara şi mai ales toamna au marcat o revenire puternică“, a spus Andrei Sârbu, CEO al SVN România, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Președintele CCR avertizează Guvernul:'Măsurile care vizează restrângerea drepturilor trebuie luate prin lege'

Creşterea din iunie 2020 a fost de 4,3%, în timp ce în iunie 2019 creşterea era de 4%. În lunile ianuarie, februarie, martie şi aprilie 2020, preţurile locuinţelor creşteau cu peste 5%, în timp ce în mai, când s-au resimţit primele efecte în economie pe fondul pandemiei, creşterea a încetinit la 3,5%.

El explică avansul din iunie în contextul în care, de regulă, „proprietarii care scot pentru prima dată proprietăţi la vânzare o fac la preţuri mai mari decât cele la care se tranzacţionează pe piaţă“.