Nu vă gândiți la lagărele de exterminare naziste, cum funcționează aproape pe bază de reflex condiționat referința la acest tip de loc al claustrării, sub avalanșa hollywoodiană a filmelor despre Holocaust.
Nu vă gândiți nici la un spațiu unde sunt spânzurați și împușcați oamenii după o judecată sumară. Sau fără o condamnare la moarte decisă de un judecător.
Nu vă gândiți nici ca la un infern al muncii forțate, de unde, de destule ori, moartea e cea mai onorabilă ieșire.
Gândiți-vă doar la un tipar unde libertatea e suspendată. Total, parțial, oricum eviscerată dintre atributele omului-prizonier militar, omului-refugiat în altă țară, omului-carantinat pe caz de boală. În cele trei ipostaze umane, lagărul permite, în condiții cât de cât decente, supraviețuirea. Un trai redus spre fiziologie, plenitudinea deciziilor fiind la comandanții lagărelor și în afara gardurilor și sârmelor ghimpate.
Covid-19 ne-a transpus într-o viețuire de lagăr, sub pretextul luptei cu virusul. State cu regim de lagăr, închise în ele însele de granițe. Un trai depersonalizant, lipsit de vechile tabieturi, unde ruperea relațiilor umane, a apropierii fizice a devenit de uz curent- cale de apărare stabilită de medici. Distanțarea socială e mantră.
Dacă în stările de urgență vorbim mai degrabă de-o încarcerare a oamenilor, de case-celule, la relaxarea pas cu pas a măsurilor sanitare, numite stări de alertă în România, termenul de lagăr prinde cu exactitate realitatea.
Problema e revenirea din lagăr la societatea care a fost înainte. Nimeni nu are cum să știe ce-o să fie exact, sunt teorii și teorii.
Că o să ne reîntoarcem schilodiți sufletește, e una. Alta extrem de importantă este că politicienilor li s-a deschis apetitul pentru guvernări discreționare, să porționeze libertatea cum cred ei că e bine. Iar binele lor se suprapune peste al nostru numai în excepții. Pericolul dictaturilor e după colț.
un comentariu de Alexandru Petria, scriitor