Şase eleve ale unor licee din Sectorul 6, care au obţinut media 10 la Bacalaureat, au fost premiate de primarul Gabriel Mutu

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 07-07-2020 19:10

Şase absolvente ale unor licee din sectorul 6, care au obţinut media 10 la Bacalaureat, au fost premiate, marţi, de primarul Gabriel Mutu.

Cele şase eleve sunt absolvente ale Colegiului Naţional "Elena Cuza", Colegiului Naţional "Grigore Moisil" şi Liceului Teoretic "Tudor Vladimirescu", potrivit agerpres.ro.

Citește și: Atac devastator la adresa lui Kovesi: ‘Vorbește în română la Euronews. La Codruța Kovesi, până și vestitele șosete au rămas la fel’

Premierea a avut loc în amfiteatrul recent inaugurat în incinta Şcolii Gimnaziale "Regina Maria" din Cartierul Militari, în prezenţa familiilor elevelor, a inspectorului şcolar pentru management instituţional Sector 6, Daniela Bădescu, şi a directorilor celor trei unităţi de învăţământ.

"Vă felicit din toată inima şi mă mândresc cu voi, reprezentanţii unei generaţii de elevi care pun preţ pe educaţie, chiar şi în vremuri de pandemie. Toate cele 6 eleve de nota 10 şi-au manifestat dorinţa de a continua studiile în România, aşadar sper să ne revedem şi la finalizarea studiilor universitare, cu aceleaşi rezultate excelente", a spus primarul Gabriel Mutu, potrivit unui comunicat al administraţiei locale.