Echipele Apa Nova sunt mobilizate în cazul ploilor: 17 hidrocurățitoare și 78 autoutilitare, pregătite

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 07-07-2020 19:16

Echipele operaționale Apa Nova sunt mobilizate în teren pentru a interveni imediat în zonele din Capitală care ar putea fi afectate de ploile torențiale. În total, au fost pregătite 17 hidrocurățitoare, 78 de autoutilitare și echipamente de pompare, cu 55 de specialiști.

„Ca urmare a avertizărilor meteo emise de către Administrația Națională de Meteorologie, cod galben și portocaliu pentru averse torențiale și cantități de apă ce pot depăși 35-40 litri/mp. Echipele operaționale Apa Nova sunt mobilizate proactiv în teren pentru a interveni imediat în zonele potențial afectate având în vedere cantitățile importante de precipitații prognozate pentru Municipiul București și zonele limitrofe în data de 7 iulie”, potrivit Apa Nova.

Citește și: Amenințări dure! Se cere dizolvarea PNL-ului

Pentru a limita impactul local al posibilelor precipitații cu caracter torențial, Apa Nova va interveni cu 17 hidrocurățitoare, 78 de autoutilitare și echipamente de pompare și 155 de specialiști.

Echipele vor fi amplasate preventiv în funcție de evoluția și deplasarea frontului atmosferic pe suprafața Municipiului București.

„În cazul în care se dorește transmiterea unei sesizări către Apa Nova, bucureștenii pot contacta operatorul rețelei de canalizare la: 021.207.77.77 - Call Center; prin live-chat pe site-ul companiei la https://www.apanovabucuresti.ro/contact; prin aplicația mobilă Apa Nova: Google Play sau AppStore”, menționează compania.