Dan Barna, critic la adresa Guvernului Orban după recordul de infectări: 'Strategia anti-pandemie nu funcționează'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-07-2020 13:35
Actualizat: 08-07-2020 13:36

Strategia anti-pandemie nu funcționează pentru că la nivelul Guvernului există o lipsă de direcție în privința combaterii pandemiei, a declarat, miercuri, liderul USR, Dan Barna.

„Strategia anti-pandemie nu funcționează. Numărul cazurilor de Covid-19 crește de la o zi la alta. Unul câte unul, statele europene încep să impună restricții pentru români. Asta are efect atât în plan personal pentru cei care vor să călătorească, cât și pentru companiile care depind de granițe libere pentru a putea să își desfășoare activitatea. Este destul de clar că la nivelul guvernului există o lipsă de direcție în privința combaterii pandemiei. Suntem în momentul în care România trebuie să își facă o evaluare să vadă ce nu a mers bine și să schimbe strategia. O continuare a tendinței din acest moment va aduce tot mai multe pagube atât din punct de vedere al sănătății publice, cât și din cel al posibilității desfășurării unei vieți normale”, a scris, pe Facebook, Dan Barna.

Cum e cu noul VÂRF al infectărilor? Care e amănuntul CAPITAL din spatele raportării GCS

El a ținut să precizeze că afirmațiile sale nu reprezintă o declaratie politică, ci un semnal de alarmă.

„Dacă nu acționăm rapid și hotărât, consecințele vor fi mult mai serioase. Și le vom suporta cu toții”, a conchis liderul USR.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că în România a fost depășit pragul de 30.000 de îmbolnăviri, după ce în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 555 de noi cazuri de COVID-19.