ALERTĂ Spitalul Municipal Oradea, ȚINTĂ a unui atac cibernetic: baza de date a fost BLOCATĂ

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 08-07-2020 15:26
Actualizat: 08-07-2020 16:57

Alertă la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea. Unitatea medicală a fost ținta unui atac cibernetic de tip ransomware. Întreaga bază de date a fost blocată, în plină pandemie.

Citește și: Povestea cu SUPRA AGLOMERAREA secțiilor de ATI cu bolnavi de coronavirus, aruncată în aer de prefectul de Galați

 

În urma atacului a fost criptată și blocată întreaga bază de date, respectiv toate informațiile și fișierele existente în serverele unității sanitare, conform Mediafax.

Conducerea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea anunță că au fost sesizate toate instituțiile competente cu privire la acest incident de securitate, precum și instituțiile în relația cu care acest incident ar fi putut avea repercursiuni directe.

S-au făcut eforturi imediate pentru recuperarea datelor criptate, astfel încât activitatea medicală să nu fie perturbată.

„Mulțumim tuturor instituțiilor care s-au implicat și ne-au sprijinit, toată baza de date a Spitalului Municipal fiind în prezent reconstruită”, a declarat Maria Silaghi, managerul spitalului orădean.