Vlad Emanuel Ion a absolvit Facultatea de Kinetoterapie, deși este nevăzător. El a fost sprijinit de Universitatea de Vest din Timișoara

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 08-07-2020 17:24

Vlad Emanuel Ion a absolvit Facultatea de Kinetoterapie, deși este nevăzător. El a fost sprijinit de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), primind o bursă pentru acoperirea completă a taxei de înscriere la acest program de licență, dar și a cazării pentru el și un însoțitor, anunță MEDIAFAX.

Vlad Emanuel Ion a studiat în cadrul programnului de licență de Kinetoterapie și motricitate specială, din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, de la UVT.

Citește și: Un fost purtator de cuvant al PSD a răbufnit: Nu există pericolul epidemiologic numit COVID-19

„Mai mult decât o datorie umană, susținerea studenților cu dizabilități este, pentru comunitatea academică a UVT, o responsabilitate instituțională, asumată chiar prin Carta universitară a UVT. Considerăm că o viață de înaltă calitate, în comunitatea locală și universitară, este definită și prin condiții adaptate de studii oferite celor cu nevoi speciale, prin care să promovăm incluziunea acestora, iar în acest sens oferim an de an un pachet de servicii speciale dedicat aceastei categorii de studenți. Îi felicit pe toți studenții UVT înscriși în acest program. Îl felicit pe Vlad Emanuel Ion, absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport la finalul acestui an universitar, pentru ambiția și energia lui pozitivă, care l-au ajutat să-și depășească limitele și să-și finalizeze cu bine studiile de licență, în cadrul programului special de servicii oferite de UVT pentru segmentul studenților cu dizabilități. Exemplul tenacității lui Vlad Emanuel Ion este grăitor pentru întreaga noastră comunitate, ne arată ce înseamnă reușita, dincolo de greutățile vieții, care sunt uneori inevitabile”, subliniază rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Citește și: Ne întoarcem la starea de urgență, după ce cazurile de coronavirus au explodat? Reacție de ultimă oră a lui Raed Arafat

Conform unui comunicat de presă, Universitatea de Vest din Timișoara este un pionier în spațiul universitar românesc în domeniul serviciilor specializate pentru studenții cu dizabilități. Activitatea din acest domeniu este structurată prin Carta Universității de Vest din Timișoara și reglementată prin Cadrul de Incluziune al Studenților cu Dizabilități, adoptat prin hotărâre a Senatului UVT.