Un deținut din Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin a murit

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 09-07-2020 13:51

Un deţinut de la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin a murit, joi, acesta suferind de mai multe afecţiuni cronice. Cadrele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare, dar nu a putut fi salvat, relatează News.ro.

Citește și: Problemele de familie pun pe jar jandarmii: un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a răpit copilul

Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin a transmis, printr-un comunicat de presă, că joi a fost înregistrat decesul unui deţinut, care se afla în evidenţa cabinetului medical cu o serie de afecţiuni medicale cronice.

“În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate atât de personalul medical al unităţii, cât şi de echipajul de ambulanţă venit în sprijin, decesul a fost constatat în jurul orei 03.27. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, precum şi familiei persoanei decedate”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că acest eveniment nu intră sub incidenţa actualului context epidemiologic.