Franța, în alertă din cauza 'radicalizarii islamiste': Senatul propune măsuri extreme pentru stoparea primejdiei

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 10-07-2020 02:20
Actualizat: 10-07-2020 07:36

Un raport al Senatului francez publicat joi propune circa 40 de măsuri pentru stoparea "radicalizării islamiste", pe care o consideră tot mai ameninţătoare, între care interzicerea predicatorilor şi discursurilor separatiste, o mai bună supraveghere a anumitor şcoli şi asociaţii, sensibilizarea aleşilor şi educatorilor, potrivit France Presse, potrivit Agerpres.

"Radicalizarea islamistă" este o "realitate" astăzi într-un număr tot mai mare de cartiere din Franţa, subliniază acest text, rezultatul a aproape 70 de interviuri realizate de senatori cu cercetători, activişti, actori instituţionali şi responsabili politici în cadrul unei comisii de anchetă create în noiembrie 2019 la iniţiativa grupului Les Républicains (dreapta).

"Adepţii islamismului încearcă astăzi să preia controlul asupra islamului în Franţa" pentru a "instaura un 'califat', adică domnia lui Allah pe pământ" şi alimentează în unele oraşe un "separatism" periculos, subliniază raportul, fără a detalia sau cuantifica aceste acţiuni.

Această mişcare "intransigentă" inspirată din "islamul de la începuturi "pune la îndoială valorile Republicii (libertatea de conştiinţă, egalitatea între bărbaţi şi femei, în special diversitatea de gen)", menţionează raportul.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel, atenționează: ‘Infecția cu coronavirus poate să treacă prin mască la un moment dat’

Potrivit senatoarei Jacqueline Eustache-Brinio, raportorul comisiei care a redactat documentul, "trebuie să acţionăm rapid", întrucât astăzi în Franţa "în afara vestului, toate regiunile sunt afectate". În caz contrar, anticipează ea, în câţiva ani, cartiere, zone întregi din teritoriu vor părăsi Republica".

În februarie trecut, preşedintele Emmanuel Macron a avertizat de asemenea împotriva "separatismului islamist" şi a anunţat măsuri împotriva "influenţelor străine" cu privire la islam în Franţa (finanţare pentru moschei, imami).

Printre grupurile vizate de raport figurează jihadişti, principalii autori ai valului de atentate soldate cu peste 250 de morţi în Franţa din 2015.

Dar comisia avertizează de asemenea asupra mişcărilor musulmane rigoriste, care se autodeclară non-violente, în special salafiste (aproape 40.000 de adepţi în Franţa) sau Fraţii musulmani (50.000).

Interdicţia în teritoriu a cadrelor ideologice ale Fraţilor musulmani este una din cele 44 de măsuri preconizate în raport pentru combaterea radicalizării islamiste în cadrul statului, asociaţiilor, şcolilor şi în sport.

Comisia pledează de asemenea pentru o întărire a mecanismelor de stat pentru o mai bună detectare a comportamentelor sau discursurilor "deviante".

Potrivit acesteia, ar fi mai uşor să fie închise lăcaşele sau asociaţiile care difuzează discursuri discriminatorii, de ură sau de incitare la violenţă. De asemenea, se poate renunţa la reînnoirea convenţiilor semnate cu alte ţări pentru instruirea imamilor care ar urma să predice în Franţa.

În special, ea doreşte controale sporite asupra şcolilor private şi a numărului "din ce în ce mai mare" de elevi şcolarizaţi acasă.