DSP Alba efectuează teste COVID-19 la cerere, contra-cost

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-07-2020 14:46

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba va efectua, începând de marţi, 14 iulie, teste COVID-19 la cerere, contra-cost, a anunţat instituţia, luni, printr-un comunicat de presă.

"DSP Alba va efectua în laboratorul propriu începând de marţi, 14 iulie 2020, teste RT-PCR la cerere, contra-cost, pentru depistarea COVID-19. Costul unui test este de 250 de lei. Cei care doresc să-şi facă un astfel de test se pot prezenta în intervalul orar 8.00 - 10.00 la cortul albastru amplasat în parcarea Policlinicii de pe strada Muşeţelului nr 2, unde li se va face prelevarea probelor. După prelevare, în baza unui deviz, se va plăti taxa aferentă prelucrării testului la Casieria DSP Alba din clădirea administrativă situată pe B-dul Revoluţiei 1989 nr. 23 (în curtea Spitalului)", precizează sursa citată, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ministrul Agriculturii anunță jalea: Avem un deficit pentru produsele agro-alimentare de 2,5 miliarde de euro cu UE

Rezultatul testului va putea fi obţinut prin e-mail, în cursul aceleiaşi zile, după ce se face dovada plăţii.

Prioritate la testare au suspecţi şi cei din grupele la risc.