Un jandarm din Bistrița a donat plasmă după ce s-a vindecat de COVID-19

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-07-2020 15:23

Un jandarm din Bistrița vindecat de Covid-19 a donat plasmă pentru a sprijini medicii în vindecarea altor bolnavi. „M-am gândit la toți cei care sunt bolnavi!”, spune jandarmul.

Sergentul major Câmpan Octavian s-a infectat în luna aprilie și a manifestat forma ușoară a bolii, conform Jandarmeriei Bistrița, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Ministrul Agriculturii anunță jalea: Avem un deficit pentru produsele agro-alimentare de 2,5 miliarde de euro cu UE

După perioada în care a fost internat, a rămas în izolare acasă timp de 14 zile.

A fost întrebat dacă dorește să doneze plasmă, cu scopul de a sprijini medicii în vindecarea altor bolnavi. Nu a stat mult pe gânduri și a acceptat.

„M-am gândit la toți cei care sunt bolnavi! Mă bucur enorm că pot ajuta și că pot salva cu gestul meu viața altor oameni!”, a spus acesta.

Jandarmul îi îndeamnă pe toți cei care s-au vindecat de Covid -19 să îi urmeze exemplul și să doneze plasmă.