Cel puţin 10 oameni ucişi într-un atac al militanţilor talibani di Afganistan

Autor: George Traicu
Publicat: 13-07-2020 16:20

Cel puţin 10 oameni au fost ucişi şi alte câteva zeci răniţi după un atentat cu maşină-capcană urmat de ciocniri între militanţi talibani şi forţele de securitate în oraşul Aybak din nordul Afganistanului, informează Reuters şi dpa  potrivit Agerpres.

Atacul s-a produs la o facilitate guvernamentală din apropierea Directoratului naţional de securitate, principala agenţie de informaţii afgană.

Potrivit guvernatorului din Samangan, 10 membri ai forţelor de securitate au fost ucişi şi 54 de oameni, inclusiv civili, au fost răniţi.

Un purtător de cuvânt al guvernului provinciei Samangan a menţionat că patru atacatori au fost ucişi în confruntările cu forţele de securitate afgane.

Talibanii au revendicat într-un comunicat responsabilitatea pentru sângerosul incident, care survine în timp ce SUA încearcă să medieze un acord de pace între guvernul afgan şi militanţi pentru a pune capăt celor peste 18 ani de război.

Talibanii refuză să se alăture unui proces de pace înainte de eliberarea tuturor militanţilor luaţi prizonieri. Potrivit cifrelor furnizate de ambele părţi, guvernul afgan a eliberat până acum 4199 de militanţi, iar talibanii 779 de membri ai trupelor proguvernamentale. Oficiali afgani au afirmat însă recent că nu vor pune în libertate 600 de deţinuţi aflaţi pe lista militanţilor, fie pentru că este nevoie în prealabil ca familiile victimelor să ierte crimele comise, fie pentru că deţinuţii respectivi sunt acuzaţi de crime cum sunt traficul de droguri, răpiri, agresiuni sexuale şi lapidarea unor femei.