Întâlnire ministrul Apărării -și ambasadorul britanic Andrew Noble. Cooperarea militară, pe agenda discuţiilor

Autor: George Traicu
Publicat: 13-07-2020 16:32

Cooperarea militară dintre România şi Marea Britanie, atât în plan bilateral şi în plan aliat, cât şi în contextul actualei crize sanitare, s-a aflat pe agenda discuţiilor pe care ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, le-a purtat, luni, cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, notează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MApN, în cadrul convorbirilor, care s-au desfăşurat la sediul ministerului, "a fost evidenţiată importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Marea Britanie, precum şi liniile de cooperare în domeniul apărării ca elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea ţării noastre şi a regiunii din care România face parte, în actualul context de limitări generate de pandemia de COVID-19".

La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au apreciat nivelul discuţiilor, exprimându-şi totodată disponibilitatea continuării consultărilor pe teme de interes comun pentru ambele părţi, arată sursa citată.

Întrevederea se înscrie în calendarul convorbirilor periodice pe care ministrul Apărării le are cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.