Legea privind carantina - Nelu Tătaru este total de acord cu tot ceea ce s-a convenit până în prezent

Autor: George Traicu
Publicat: 14-07-2020 17:33

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, la şedinţa Comisiei juridice a Senatului, că este "total de acord" cu tot ceea ce s-a convenit până în prezent cu privire la proiectul de lege privind carantina şi izolarea.

"Sunt total de acord cu cele ajunse la un consens până în acest moment. Intenţia Ministerului Sănătăţii este cea de-a găsi o cale prin care corpul medical să îşi desfăşoare activitatea fără a leza nici pacientul, dar fără a pune în pericol sănătatea publică sau activitatea profesională a corpului medical. De acord cu tot ce s-a convenit în acest moment şi sunt dispus la orice amendament sau noţiune care trebuie clarificată", a spus Tătaru.

El a afirmat că orice cetăţean reîntors dintr-o anumită zonă care impune carantina va merge într-un spaţiu, de preferat domiciliul, iar în condiţiile în care nu vrea să stea cu familia pentru a nu o supune unui risc, poate solicita carantina instituţionalizată. De asemenea, cei care sunt în izolare şi nu respectă acea măsură vor merge într-o carantină instituţionalizată.

"Sunt măsuri prin care protejăm acel om posibil suspect, protejăm şi familia, protejăm şi pe cei care fac parte din arealul acestei familii", a mai spus ministrul.

El a susţinut că personalul medical care ar urma să fie detaşat trebuie să aibă beneficii.

"Avem în acest moment situaţii în care lipsa unor specialişti ne fac să detaşăm din altă parte voluntari. Nu avem pârghia pentru a face involuntar acest lucru şi atunci trebuie să găsim o cale de mijloc prin care acel profesionist care este detaşat, lăsându-i pârghia de voluntariat, să beneficieze de nişte avantaje. În acest moment suntem şi în situaţia să transferăm pacienţi şi în ultimele două săptămâni au fost multe cazuri. Sunt de acord că trebuie să existe aceste detaşări, ne trebuie personal în anumite spitale care au deficit de personal şi sunt din ce în ce mai multe spitale, dar în acelaşi timp trebuie ca acest personal, când este detaşat, să aibă beneficiile lui în măsura eforturilor pe care le face şi expunerii pe care o are. Beneficiile trebuie să existe pentru cel care este detaşat", a spus Tătaru.