Directorul unui spital de Boli Infecţioase, către cei care nu cred că există COVID-19: 'Dacă ajungi în terapie intensivă, greu mai ieşi de acolo'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-07-2020 03:00
Actualizat: 15-07-2020 07:38

Directorul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeș” Timişoara avertizează că unitatea medicală este aproape plină de bolnavi COVID. Dacă internările se menţin în media de cinci-şase pacienţi pe zi, spitalul va atinge capacitatea maximă cel târziu vineri.

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeș” Timişoara din 48 de paturi disponibile, 40 sunt ocupate cu bolnavi COVID.

Citește și: Raed Arafat reacționează după ce a fost amenințat cu moartea: Pe mine nu mă afectează deloc. M-am obișnuit

„Gândiţi-vă că din 570 de pacienţi am avut 56 de decese, 10%. Asta însemnând pacienţi asimptomatici, forme uşoare, moderate şi severe şi să ştiţi că odată ce ajungi în terapie intensivă greu mai ieşi de acolo, cu toate eforturile colegilor noştri”, spune dr. Cristian Oancea.

În aceste condiţii, bolnavii contaminaţi de noul coronavirus care nu mai au loc la Infecţioase vor fi redistribuiţi în alte spitale din oraş.

Citește și: Lovitură pentru proprietarii de mașini! S-ar putea întâmpla din ianuarie 2021

Iar pentru suferinzii care au alte probleme de sănătate, medicii vor fi nevoiţi să găsească locuri în alte unităţi de tratament.