Circulaţia feroviară pe Crivina - Brazi, reluată pe firul II, anunță CFR

Autor: George Traicu
Publicat: 15-07-2020 20:14

Traficul feroviar pe relaţia Crivina-Brazi a fost reluat pe firul II, şapte trenuri de călători fiind reînscrise în circulaţie, potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, notează Agerpres.

"Se acţionează în continuare pentru reparaţii la linia de contact de pe firul I, unde staţionează cele trei trenuri de călători - IE 1755, R 3007, R 5007 - oprite în linie curentă, între Crivina şi Brazi", a precizat sursa citată.

Traficul feroviar a fost oprit temporar între staţiile Crivina - Brazi, pe ambele sensuri de circulaţie, din cauza unor copaci prăbuşiţi pe calea ferată, anunţaseră anterior reprezentanţii CFR SA.

"Din primele informaţii transmise de personalul feroviar ajuns la faţa locului, copacii prăbuşiţi pe calea ferată au fost tăiaţi de o firmă care desfăşura lucrări de defrişare în zonă. Pentru remedierea defecţiunilor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniilor de contact se acţionează cu două drezine pantograf pe ambele fire de circulaţie", au explicat reprezentanţii companiei.

Până la finalizarea intervenţiilor, patru trenuri de călători au fost oprite în linie curentă, între Crivina şi Brazi, iar alte 6 trenuri staţionau temporar în gările adiacente.