Vești bune pentru bucureșteni: ANOFM anunță că există peste 3.600 de locuri de muncă disponibile

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 15-07-2020 21:09
Actualizat: 15-07-2020 22:33

Bucureştenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot alege dintre cele 3.641 de posturi vacante aflate în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM), informează miercuri instituţia, inforemază Agerpres.

Citește și: Olguța Vasilescu, palmă pentru ministrul Muncii, Violeta Alexandru: Nu a făcut ceea ce are în prerogative

Potrivit unui comunicat al AMOFM, peste jumătate din numărul total de locuri de muncă disponibile în perioada 15 - 22 iulie sunt adresate muncitorilor calificaţi, respectiv 2.472.

Totodată, 133 de posturi sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 453 celor cu studii medii, iar 583 pentru muncitorii necalificaţi, potrivit datelor furnizate de agenţii economici.

AMOFM Bucureşti, conform Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, furnizează serviciul de mediere a muncii prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu.