A opta zi de proteste din Sofia a scos peste 18.000 de bulgari în stradă

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 17-07-2020 10:56

Peste 18.000 de bulgari au manifestat a opta zi la rând, la Sofia, cerând demisia Guvernului pe care-l acuză de corupţie şi de legături cu oligarhia, relatează AFP, potrivit news.ro.

Manifestanţii, majoritatea tineri, au blocat joi, timp de şapte ore, circulaţia în centrul capitalei.

Bătând în tobe, manifestanţii au agitat steaguri şi au scandat ”Vom fi aici mereu”, ”Demisia!” şi ”Mafia!”, referindu-se la Guvernul de centru-dreapta al lui Boiko Borisov, aflat la putere de zece ani aproape neîntrerupt.

Ei cer de asemenea demisia procurorului general Ivan Gheşev, pe care-l acuză de ”părtinire”.

Gheşev, care subliniază că ”toţi sunt egali în faţa legii”, a dispus joi să se efectueze percheziţii la birourile a doi consilieri ai preşedintelui Rumen Radev, apropiat socialiştilor, care denunţă ”caracterul mafiot” al Guvernului.

Citește și: 777 cazuri NOI de coronavirus în România: 757 de români s-au EXTERNAT la cerere

Manifestaţii împotriva corupţiei şi cerând demisia Guvernului, vizat de o serie de scandaluri, au avut loc joi în zece oraşe din ţară.

Borisov şi aliaţii săi naţionalişti din coaliţia guvernamentală au anunţat joi că rămân la putere până la finalul mandatului în Parlament, anul viitor în primăvară.

”Cine dintre cei care protestează are mai multă experineţă ca noi în înfruntarea oribilelor provocări economice şi sanitare care aşteaptăţara în această iarnă?”, a exclamat Borisov.

La proteste iau parte opoziţia de stânga şi de dreapta şi manifestanţi care declară că nu simpatizează niciun partid.

O moţiune de cenzură a fost depusă de către socialişti, însă are puţine şanse să fie adoptată.

După acest vot, prevăzut marţi, Borisov a promis ”o uriaşă remaniere guvernamentală”.

Trei dintre cei mai influenţi miniştri ai Guvernului Borisov - ai Finanţelor, Economiei şi Afacerilor Interne - şi-au prezentat miercuri demisia.