Trenul care se deplasa pe ruta București-Craiova s-a stricat: circulația feroviară este blocată

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 20-07-2020 10:06

Circulația feroviară pe secția de cale ferată 901, între Piatra-Olt și Pitești, este oprită, luni dimineața, din cauza unei locomotive defecte, care a rămas pe linia curentă, relatează Mediafax.

Citește și: Moartea unui bebeluș de numai 10 luni a salvat un copil de 14 ani: părinții săi au acceptat operația de transplant

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe secția de cale ferată 901 Piatra-Olt – Pitești, la kilometrul feroviar 117, între stațiile CF Pârvu și Bradu, județul Argeș, locomotiva trenului IR 1891, ce se deplasează pe relația București – Craiova, s-a defectat în linie curentă.

Din acest motiv, circulația feroviară este întreruptă.

Este afectată deplasarea a două trenuri, arată sursa citată.