Iranul a predat Franței cutiile negre ale Boeingului ucrainean doborât în ianuarie

Autor: George Traicu
Publicat: 20-07-2020 12:27

Biroul francez de Anchete şi Analize pentru Securitatea Aviaţiei Civile (BEA) a anunţat luni că a primit în mod oficial înregistratoarele de zbor ale avionului de tip Boeing aparţinând companiei Ukraine International Airlines (UIA), doborât în ianuarie de apărarea antiareiană iraniană, relatează Reuters potrivit Agerpres.

Cele două cutii negre - înregistratorul de date şi înregistratorul fonic (FDR şi CVR) - au fost ”predate oficial BEA de către Organizaţia iraniană a Aviaţiei Civile (AAIB)”, a anunţat BEA pe Titter, precizând că activitatea de inspecţie a înregistratorului de voci deja  a început.

Gardienii Revoluţiei au doborât avionul cu o rachetă de tip sol-aer, după ce a aeronava a decolat de pe aeroportul de la Teheran, omorând 176 de oameni.

Autorităţile iraniene au recunoscut o ”eroare dezastruoasă”, comisă într-un moment de tensiuni puternice cu Statele Unite.

Iranul a confirmat luna trecută, după luni de incertitudini cu privire la soarta ”cutiilor negre”, că a solicitat ajutorul BEA.